SOLID-FLUID

solid-fluidLucrarea „Solid-Fluid" a fost realizată în 1976, în cadrul Taberei de sculptură în metal organizată la Galaţi de Uniunea Artiştilor Plastici, cu sprijinul autorităţilor locale.

 

Compoziţia este alcătuită din deşeuri sudate unul lângă altul, realizând o ţesătură care dă lucrării soliditate şi greutate, deşi este redusă ca dimensiuni, comparativ cu celelalte sculpturi de pe faleza Dunării. Soclul metalic este cel care dă senzaţia de fluid, de curgere, de instabil.

Astfel realizată, lucrarea este o transpunere la scară a redusă a oraşului Galaţi, care se reflectă în apa Dunării, fluviul care i-a influenţat fundamental existenţa.

Pe de altă parte, sculptura dovedeşte faptul că în societatea modernă refolosirea deşeurilor a devenit un act artistic, un element caracteristic al artistului contemporan, care pune în practică principiul lui Lavoisier: „Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă". Într-adevăr, deşeul metalic s-a transformat într-o creaţie aristică de o frumuseţe aparte.

Sculptura contribuie, prin frumuseţea şi unicitatea sa, la îmbogăţirea zestrei artistice a oraşului Galaţi şi înnobilează metalul cu valenţe plastice şi simbolice deosebite.

 



View Larger Map